Cuib de viespi

Este placut sa vezi cum unele lucruri raman neschimbate.

Cand chiuleam la liceu, de multe ori ma duceam intr-un fel de patiserie. Baiul se numea si inca se mai numeste. Ma rog, acum si-a mai extins domeniul de activitate, dar nu asta este important. Imi placea ca intotdeauna gaseam produse proaspete si bune, facute in ziua respectiva in propriul laborator. Imi placea cu deosebire un fel de croissant cu crema de ciocolata (sau cacao, cine stie...). Cuib de viespi se numea. De-a lungul anilor, in nenumaratele drumuri spre casa parinteasca, am trecut de foarte multe ori pe langa patiseria cu pricina. Desi ma intrebam daca oare mai produc cuibul de viespi, niciodata nu am avut curiozitatea sa opresc sa vad exact ce si cum. Asta pana ieri. Am oprit si ce sa vezi? Intr-un colt, stingher si timid, salasluia un biet astfel de croissant. L-am cumparat fericita si, nerabdatoare, pana la masina mancasem jumatate din el. Yummy! Acelasi gust ca in liceu!