marți, 29 iunie 2010
Detasare
Astazi mi-am dat seama de cateva lucruri. De fapt le stiam, imprejurarile mi le-au readus in prim planul atentiei. Astfel... inca salivez dupa cola, imi place sa ma detasez din cand in cand de tot, de toti si de toate, imi place Italia, imi place pasiunea pe care o depun ei atunci cand gatesc, Toscana este locul meu de suflet, vreau sa vad Verona, imi plac filmele siropoase... Ar mai fi cateva chestii, dar le tin pentru mine...
luni, 28 iunie 2010
Nopti linistite
In ultima perioada imi amintesc extrem de bine ceea ce visez in timpul noptii. Nu stiu de ce, pentru ca lucrul asta se intampla foarte rar. De obicei in momentul in care ma trezesc totul se sterge din minte. Poate datorita/din cauza complexitatii sau diversitatii viselor retin acum detaliile.
Spre exemplificare... Cu doua nopti in urma am visat asa... Intai pomana bunicei mele, la care era prezenta si ea. In realitate bunica inca traieste. Apoi practicam rafting. Se intampla sa mai si plonjez de la inaltimi ametitoare, dar culmea... imi placea! Mentionez ca sporturile extreme nu sunt deloc genul meu, nu m-am gandit niciodata la rafting, nu mi-am dorit. Apoi l-am visat de Dan Diaconescu cum iesise din inchisoare si era in direct la OTV. Nu bag mana in foc, dar chestia asta e posibil sa o fi auzit in ziua respectiva la TV si s-ar putea sa-mi fi ramas cumva pe "retina". Totusi...
Noaptea trecuta am visat asa... Mai aveam un bebe, o fetita, pe care o caram peste tot si nu stiu ce treaba aveam ca incercam sa o las cu cineva, ma rugam de toti, dar nimeni nu-si gasea timp pentru ea, iar chestia asta ma enerva teribil. Apoi m-am mutat la o intrecere de motoare!!! Nu stiu daca participam, nu mai tin minte. Dupa care am trecut la o cearta cu sora-mea. S-a finalizat cu o sticla de votca aruncata pe jos si un bat de chibrit aprins peste ea. Dupa ce am stins focul in vis, in realitate am linistit piticul. Plangea... Cine stie ce visa si el...
Nopti linistite!...
Spre exemplificare... Cu doua nopti in urma am visat asa... Intai pomana bunicei mele, la care era prezenta si ea. In realitate bunica inca traieste. Apoi practicam rafting. Se intampla sa mai si plonjez de la inaltimi ametitoare, dar culmea... imi placea! Mentionez ca sporturile extreme nu sunt deloc genul meu, nu m-am gandit niciodata la rafting, nu mi-am dorit. Apoi l-am visat de Dan Diaconescu cum iesise din inchisoare si era in direct la OTV. Nu bag mana in foc, dar chestia asta e posibil sa o fi auzit in ziua respectiva la TV si s-ar putea sa-mi fi ramas cumva pe "retina". Totusi...
Noaptea trecuta am visat asa... Mai aveam un bebe, o fetita, pe care o caram peste tot si nu stiu ce treaba aveam ca incercam sa o las cu cineva, ma rugam de toti, dar nimeni nu-si gasea timp pentru ea, iar chestia asta ma enerva teribil. Apoi m-am mutat la o intrecere de motoare!!! Nu stiu daca participam, nu mai tin minte. Dupa care am trecut la o cearta cu sora-mea. S-a finalizat cu o sticla de votca aruncata pe jos si un bat de chibrit aprins peste ea. Dupa ce am stins focul in vis, in realitate am linistit piticul. Plangea... Cine stie ce visa si el...
Nopti linistite!...
duminică, 27 iunie 2010
Cu piticul la inscriere
M-am decis! M-am inscris la un curs de tehnica fotografica si prelucrare digitala. Am intentionat mai demult sa fac miscarea asta, numai ca pana acum gaseam cu precadere argumente contra. Ei bine, cum gandul nu-mi dadea pace, am decis sa dau frau liber indemnului launtric si sa iau in seama numai argumentele pro.
Si uite asa, intr-una din zilele trecute, cu piticul intr-o mana si cu Donald in cealalta, mi-am indreptat pasii catre firma pe care am ales-o intr-a-mi impartasi cunostintele ei...
Acum... piticul este destul de cuminte in colectivitate, mai ales daca este vorba de un loc nou. Sta cuminte, analizeaza situatia si cand se dezmeticeste el si ar vrea sa-si dea arama pe fata este deja timpul de plecare. Cam asa am scapat de fiecare data pana acum.
De data asta insa... nu stiu ce s-a intamplat. Dar cu siguranta ceva s-a intamplat. Bestia s-a simtit in largul ei de cum am pasit in incaperea cu pricina. S-a repezit la firele unui calculator cu o intentie mai mult decat evidenta. Tintuit fiind din cutezatoarea actiune s-a pus pe un plans monstru. Intr-o secunda am uitat... sau mai bine zis am ignorat tot ce am citit in cartile de psihologie. Zica-se in situatii d-astea trebuie sa ignori copilul, iar in timp el va invata sa renunte la asemenea comportamente. Dar cum sa ignori urletele si ragnetele? Intr-o incapere cu o asemenea rezonanta? Cu toate privirile acelea indreptate spre tine? In secunda doi era in mana cu toate cardurile mele, smulse evident din portofel (a trebuit sa si platesc...). In traducere libera... facea ce vroia din mine!
Si uite asa, in drum spre iesire, mi-am aruncat o privire spre persoanele de acolo, cu intentia de a-mi cere scuze pentru deranjul iscat. Dar atunci am ramas cu adevarat uimita. Nu cred ca avea vreunul mai mult de 20 de ani. Hai 25 cu indulgenta... Si, in aceeasi oridine de idei, nu mi-am putut reprima un gand razlet, dar din ce in ce mai persistent: "Ce naiba caut eu aici?"...
Am plecat, l-am linistit, m-am linistit, am cugetat si am concluzionat. Astea-s chestiuni de bucatarie interna. Rezultatul final conteaza. Si ca sa-mi mai ridic moralul mi-am spus ca oricum lucrurile cu adevarat importante se obtin cu eforturi sustinute. Ce sa mai zic si eu acum...
Si uite asa, intr-una din zilele trecute, cu piticul intr-o mana si cu Donald in cealalta, mi-am indreptat pasii catre firma pe care am ales-o intr-a-mi impartasi cunostintele ei...
Acum... piticul este destul de cuminte in colectivitate, mai ales daca este vorba de un loc nou. Sta cuminte, analizeaza situatia si cand se dezmeticeste el si ar vrea sa-si dea arama pe fata este deja timpul de plecare. Cam asa am scapat de fiecare data pana acum.
De data asta insa... nu stiu ce s-a intamplat. Dar cu siguranta ceva s-a intamplat. Bestia s-a simtit in largul ei de cum am pasit in incaperea cu pricina. S-a repezit la firele unui calculator cu o intentie mai mult decat evidenta. Tintuit fiind din cutezatoarea actiune s-a pus pe un plans monstru. Intr-o secunda am uitat... sau mai bine zis am ignorat tot ce am citit in cartile de psihologie. Zica-se in situatii d-astea trebuie sa ignori copilul, iar in timp el va invata sa renunte la asemenea comportamente. Dar cum sa ignori urletele si ragnetele? Intr-o incapere cu o asemenea rezonanta? Cu toate privirile acelea indreptate spre tine? In secunda doi era in mana cu toate cardurile mele, smulse evident din portofel (a trebuit sa si platesc...). In traducere libera... facea ce vroia din mine!
Si uite asa, in drum spre iesire, mi-am aruncat o privire spre persoanele de acolo, cu intentia de a-mi cere scuze pentru deranjul iscat. Dar atunci am ramas cu adevarat uimita. Nu cred ca avea vreunul mai mult de 20 de ani. Hai 25 cu indulgenta... Si, in aceeasi oridine de idei, nu mi-am putut reprima un gand razlet, dar din ce in ce mai persistent: "Ce naiba caut eu aici?"...
Am plecat, l-am linistit, m-am linistit, am cugetat si am concluzionat. Astea-s chestiuni de bucatarie interna. Rezultatul final conteaza. Si ca sa-mi mai ridic moralul mi-am spus ca oricum lucrurile cu adevarat importante se obtin cu eforturi sustinute. Ce sa mai zic si eu acum...
joi, 24 iunie 2010
miercuri, 23 iunie 2010
luni, 21 iunie 2010
A doua zi
Se intampla cateodata, la unii mai des, la unii prea des, la altii mai rar... (la unii poate nu se intampla deloc)... dupa posibilitati... se intampla ziceam sa nu dormi acasa dupa vreo petrecere/chef/eveniment/seara-n disco etc. Unul dintre lucrurile mai putin placute se intampla a doua zi. Si nu ma refer aici la mustruluiala pe care ti-o poti lua acasa sau la cine stie ce incurcaturi pe care le poti provoca, involuntar, bineinteles, eventuale suparari etc. Ma refer la momentul efectiv in care trebuie sa-ti iei talpasita din casa de imprumut. Evident, nu ai haine de schimb. Si uite asa, ziua in amiaza mare, eventual si pe un soare insuportabil, te imbraci in hainele de cu o seara inainte, aflate intr-o conditie cel putin indoielnica, total nepotrivite pentru momentul repectiv al zilei. Si in privirile ciudate ale celor din jur, o intinzi spasit spre casa... Nu ca mi s-ar fi intamplat mie. Vorbesc asa... in general...
miercuri, 16 iunie 2010
duminică, 13 iunie 2010
sâmbătă, 12 iunie 2010
Aer de vacanta
Caldura mare... Oras pustiu... Asta nu inseamna decat aglomeratie mare de masini maine... la intoarcerea cheflangiilor.
vineri, 11 iunie 2010
Vis
Ati observat cat de buna este mancarea in vis? "De vis..." Oricat ai manca nu te saturi si chiar daca incerci produsul in realitate, nimic nu se compara cu gustul acela extraordinar!
Acum… cine imi face mie biscuiti de casa?
Acum… cine imi face mie biscuiti de casa?
miercuri, 9 iunie 2010
Jurnal de calatorie - Londra
Din cate am observat ma numar printre putinele persoane care nu au fost impresionate de splendoarea londoneza. Asa… in general… Excursia a fost tot una fulger, de 3 zile. Suficient cat sa-ti faci o imagine de ansamblu. Mi s-a parut un oras aglomerat, cu trafic intens, multa lume, multa agitatie si foarte multa galagie. Nu inteleg cum din toata lumea asta s-au gasit numai ei sa circule invers. Cand traversam soseaua ne uitam in toate partile, dreapta, stanga, in fata, in spate, iar dreapta, stanga… nu stiai niciodata de unde rasare vreo masina pregatita sa dea peste tine. Noroc ca au fost inspirati sa inscriptioneze pe sosea in ce parte sa te uiti. Prima data am ras. Ma gandeam ca nu poti sa fii atat de stupid. Te setezi ca trebuie sa te uiti intai in dreapta cand traversezi si cu asta basta. Dupa jumatate de zi, cand am vazut ca au si multe sensuri unice, iar masinile vin din toate directiile, cautam cu privirea pe jos indicatiile. La metrou mi s-a parut mult mai complicat decat in Paris. Era la fel de complex, dar modul de mers al trenurilor era mai alambicat. O singura statie avea mai multe platforme, pe o singura linie circulau mai multe trenuri care aveau capat de linie diferit, liniile erau denumite ciudat … Complicat. Mancarea a fost nasoala si scumpa. Specialitatile lor erau sandwich-urile si prajelile. Si daca mai optai si pentru un sos iute-dulce-picant, erai de-al lor. Probabil d-asta erau femeile atat de grase. Si neingrijite. Barbatii erau un pic mai aranjati. Dar nu cine stie ce.
Camere de luat vederi erau la tot pasul: pe strada, pe langa cladiri, in intersectii, la metrou. Peste tot! Nu puteai sa faci un pas fara sa fii monitorizat.
Au fost insa si lucruri care mi-au placut. Primul a fost peisajul de la aterizarea avionului (la periferia orasului). Copaci multi, paduri intregi, verdeata multa!
Apoi… temperatura perfecta! Soare, dar nu caldura ingrozitoare de la noi. Dimineata si seara era chiar frig, iar in timpului zilei soare cu putin vant (cat sa nu te plangi de cald). Singurele persoane pe care le-am vazut fumand au fost niste tineri inghesuiti pe o terasa a unei cladiri (un balcon destul de mic). Stateau ca sardelele acolo si fumau. In rest nu m-a deranjat fumul nicaieri. Nici pe strada, nici in restaurante, nici in pub-uri. Nicaieri!
Cu toata aglomeratia, pe strada, pe cladiri, garduri, statui sau oriunde in alta parte nu gaseai pic de praf. Nu te murdareai daca te asezai pe jos.
Parcurile din oras erau imense! Oamenii se asezau relaxati pe iarba si asta nu numai in parcuri, ci oriunde vedeau un pic de verdeata.
Mai jos, cateva fotografii:
London Eye:
Palatul Parlamentului, Victoria Tower si Big Ben:
Westminster Abbey:
Trafalgar Square:
Tower of London:
Tower Bridge:
Schimbarea garzii la Buckingham Palace:
Prietenul Paul, prezent si aici la tot pasul:
Statia de metrou King’s Cross:
La metrou, putin inainte de ora 9.30:
La metrou, in jur de ora 17.00:
Distractia londonezilor:
Indicatii rutiere:
Pasari si copii in St. James’s Park:
Oamenii legii:
O clipa de odihna:
Altele:
Ultima, dar nu cea din urma, cheia camerei de la hotel, cu micul breloc atasat:
Camere de luat vederi erau la tot pasul: pe strada, pe langa cladiri, in intersectii, la metrou. Peste tot! Nu puteai sa faci un pas fara sa fii monitorizat.
Au fost insa si lucruri care mi-au placut. Primul a fost peisajul de la aterizarea avionului (la periferia orasului). Copaci multi, paduri intregi, verdeata multa!
Apoi… temperatura perfecta! Soare, dar nu caldura ingrozitoare de la noi. Dimineata si seara era chiar frig, iar in timpului zilei soare cu putin vant (cat sa nu te plangi de cald). Singurele persoane pe care le-am vazut fumand au fost niste tineri inghesuiti pe o terasa a unei cladiri (un balcon destul de mic). Stateau ca sardelele acolo si fumau. In rest nu m-a deranjat fumul nicaieri. Nici pe strada, nici in restaurante, nici in pub-uri. Nicaieri!
Cu toata aglomeratia, pe strada, pe cladiri, garduri, statui sau oriunde in alta parte nu gaseai pic de praf. Nu te murdareai daca te asezai pe jos.
Parcurile din oras erau imense! Oamenii se asezau relaxati pe iarba si asta nu numai in parcuri, ci oriunde vedeau un pic de verdeata.
Mai jos, cateva fotografii:
London Eye:
Palatul Parlamentului, Victoria Tower si Big Ben:
Westminster Abbey:
Trafalgar Square:
Tower of London:
Tower Bridge:
Schimbarea garzii la Buckingham Palace:
Prietenul Paul, prezent si aici la tot pasul:
Statia de metrou King’s Cross:
La metrou, putin inainte de ora 9.30:
La metrou, in jur de ora 17.00:
Distractia londonezilor:
Indicatii rutiere:
Pasari si copii in St. James’s Park:
Oamenii legii:
O clipa de odihna:
Altele:
Ultima, dar nu cea din urma, cheia camerei de la hotel, cu micul breloc atasat:
duminică, 6 iunie 2010
Ceas
Nu vad nici un rost intr-a purta ceas la mana. Atata timp cat exista telefoane mobile pe care oricum le incingem zi de zi, calculatoare, in fata carora oamenii isi petrec majoritatea timpului, televizoare si multe altele... care-i rostul? Ca accesoriu? Nu ma dau in vant nici dupa chestii de genul asta. Deci nu-i vad rostul. Am intalnit insa o situatie in care i-am simtit lipsa. Unica! In avion.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)