M-am decis! M-am inscris la un curs de tehnica fotografica si prelucrare digitala. Am intentionat mai demult sa fac miscarea asta, numai ca pana acum gaseam cu precadere argumente contra. Ei bine, cum gandul nu-mi dadea pace, am decis sa dau frau liber indemnului launtric si sa iau in seama numai argumentele pro.
Si uite asa, intr-una din zilele trecute, cu piticul intr-o mana si cu Donald in cealalta, mi-am indreptat pasii catre firma pe care am ales-o intr-a-mi impartasi cunostintele ei...
Acum... piticul este destul de cuminte in colectivitate, mai ales daca este vorba de un loc nou. Sta cuminte, analizeaza situatia si cand se dezmeticeste el si ar vrea sa-si dea arama pe fata este deja timpul de plecare. Cam asa am scapat de fiecare data pana acum.
De data asta insa... nu stiu ce s-a intamplat. Dar cu siguranta ceva s-a intamplat. Bestia s-a simtit in largul ei de cum am pasit in incaperea cu pricina. S-a repezit la firele unui calculator cu o intentie mai mult decat evidenta. Tintuit fiind din cutezatoarea actiune s-a pus pe un plans monstru. Intr-o secunda am uitat... sau mai bine zis am ignorat tot ce am citit in cartile de psihologie. Zica-se in situatii d-astea trebuie sa ignori copilul, iar in timp el va invata sa renunte la asemenea comportamente. Dar cum sa ignori urletele si ragnetele? Intr-o incapere cu o asemenea rezonanta? Cu toate privirile acelea indreptate spre tine? In secunda doi era in mana cu toate cardurile mele, smulse evident din portofel (a trebuit sa si platesc...). In traducere libera... facea ce vroia din mine!
Si uite asa, in drum spre iesire, mi-am aruncat o privire spre persoanele de acolo, cu intentia de a-mi cere scuze pentru deranjul iscat. Dar atunci am ramas cu adevarat uimita. Nu cred ca avea vreunul mai mult de 20 de ani. Hai 25 cu indulgenta... Si, in aceeasi oridine de idei, nu mi-am putut reprima un gand razlet, dar din ce in ce mai persistent: "Ce naiba caut eu aici?"...
Am plecat, l-am linistit, m-am linistit, am cugetat si am concluzionat. Astea-s chestiuni de bucatarie interna. Rezultatul final conteaza. Si ca sa-mi mai ridic moralul mi-am spus ca oricum lucrurile cu adevarat importante se obtin cu eforturi sustinute. Ce sa mai zic si eu acum...
Varsta pe care o ai nu e intotdeauna egala cu timpul care a trecut de cand te-ai nascut.
RăspundețiȘtergereParerea mea este ca si cei de acolo au zis despre tine ca nu ai mai mult de 25 ani,aparentele inseala nu te lasa intimidata.Important e ca te-ai hotarat sa-ti urmezi un vis asa ca...multa bafta si sa reusesti tot ce ti-ai propus!
RăspundețiȘtergereAlina Mandragiu
Cu siguranta conteaza mai tare varsta pe care simti ca o ai. Dar asta-i nu-i un lucru bun neaparat. Daca ai 50 de ani, te simti si te comporti de 15... nu stiu ce sa zic...
RăspundețiȘtergerePersonal, ma simt bine asa cum sunt. Si asta in mare parte si datorita experientelor prin care am trecut, care, in mod logic, au solicitat si ele cativa ani. Urmand acelasi fir, nu pot insa sa nu observ unele discrepante de varsta prin unele locuri pe unde ma mai poarta picioarele. Orice ai face, orice ai simti, matematic 30>20. Intotdeauna.
:)) asa am patit eu cand m-am apucat de chitara.mi s-a parut ca e putin cam tarziu sa-mi urmaresc un vis mai vechi, mai ales cand a aparut si profu' de 23 de ani care m-a intrebat de ce tocmai acum.Pai daca nu acum atunci cand?la 31 de ani???? e mult prea tarziu la 31. nu nu, acum trebuie.Si da, nu cred ca mai e nevoie sa ma semnez...
RăspundețiȘtergere:)))))) Hai ca p-asta n-o stiam! Profu' tau are 23 de ani? :)))
RăspundețiȘtergereDe fapt, ce vorbesc, eu nu-mi cunosc inca profesorul... Nu m-ar deranja insa sa aibe 23 de ani, brunet, ochi albastri etc etc... :))
Am uitat sa-i multumesc Alinei pentru incurajari. Multumiri!
pai mult succes, si la cat mai mult realizari fotografice! :)
RăspundețiȘtergeretot eu... mi`am amintit de un articol poate ajutator :D --> http://catavencu.ro/cum_sa_spui_sau_sa_nu_spui_nu_unui_copil-14431.html
RăspundețiȘtergere