Imi amintesc cum in liceu (prin clasa a X-a cred) m-am chinuit o zi intreaga sa rezolv o problema la fizica si nu am reusit. Eram atat de incitata si hotarata sa-i dau de cap, incat m-am culcat cu gandurile indreptate spre datele problemei. Am visat rezolvarea. Cand m-am trezit, am pus totul pe hartie si era intr-adevar corect.
Dupa cativa ani, am visat ca prietenul meu are pe altcineva. O saptamana mai tarziu aveam sa aflu ca intr-adevar asa era.
Cu cativa ani in urma, intr-o simpla convorbire telefonica, din simplul fundal sonor facut de zgomotul masinilor ce treceau pe o anumita strada, mi-am dat seama ca persoana de la capatul celalalt al firului ma minte. Si asa a fost.
Astazi, dintr-o convorbire banala si la vederea unui simplu fir de par (al meu) in timp ce dadeam cu aspiratorul, mi-am dat seama. Am pus cap la cap piese de puzzle, amintiri, intamplari, sentimente, cuvinte, impresii, expresii. Intr-o fractiune de secunda totul s-a legat.
Nu retin cifre, nu retin denumiri, nu retin locuri, nu retin lucruri concrete. Cel putin nu pe termen lung. Retin insa sentimente, amprenta unei vorbe, a unui gest, un zambet, o privire, detalii minore aruncate-n graba si-n vant. Fara sa vreau, retin lucruri marunte, care, sub impulsul corespunzator, la un moment dat se activeaza. Pot sa ma detasez, sa privesc obiectiv si sa vad tabloul complet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu