Norah Jones - Come Away With Me
Asculta mai multe audio diverse
marți, 28 decembrie 2010
sâmbătă, 25 decembrie 2010
Craciun fericit!
Iubire, familie, rugaciune, apropiere, caldura, iertare, intelegere, liniste sufleteasca, simplitate, modestie, bunadispozitie, alb, rosu, verde, albastru, muzica, brad impodobit, colindatori, salata boeuf, piftie, vin fiert, scortisoara, mere coapte, nuci, covrigi, entuziasmul unora, dezaprobarea altora, capitularea tuturor. Asa simt eu Craciunul.
vineri, 24 decembrie 2010
joi, 23 decembrie 2010
miercuri, 22 decembrie 2010
Foto produs
Zic sa expun si fotografiile pe care le-am pregatit pentru examen. Au fost trei categorii: produs, fashion si making of.
Mai jos foto produs:
Mai jos foto produs:
luni, 20 decembrie 2010
joi, 9 decembrie 2010
Diploma
Zica-se ca daca am diploma, acum pot profesa ca fotograf. Pregatirea examenului de astazi a avut efecte deosebite asupra-mi. O perioada n-am sa mai pun mana pe aparatul de fotografiat, iar de photoshop nu mai vreau sa aud...
duminică, 5 decembrie 2010
vineri, 3 decembrie 2010
luni, 29 noiembrie 2010
duminică, 28 noiembrie 2010
Panotaj stradal
Cred ca nu mai reprezinta o noutate pentru nimeni panotajul stradal idiot al celor de la Dedeman. Si ma refer aici doar la textele ce apar pe panourile impanzite de ceva vreme in tot orasul. Ma intreb ce brief au avut ei, ce plan si obiective de marketing au urmarit cu aceste tampenii, de cele mai multe ori lipsite de logica (pe alocuri chiar si de bun simt).
Adica la ce concluzie sa ajung eu, ca potential cumparator, dupa ce citesc urmatoarele: "Tu intinzi rufele, el sta pe canapea. Schimba macar canapeaua!" ?!?
Ar fi cam asa: eu ma spetesc muncind prin casa, spal hainele pe care apoi le si intind, in timp ce sotul/prietenul/concubinul/iubitul/partenerul meu, in loc sa-mi dea o mana de ajutor sa termin cat mai repede, sta tolanit pe canapea si se relaxeaza. Si atunci eu imi zic, plina de altruism: "Mai, saracutul, dar mai bine ma duc sa-i cumpar o alta canapea de la Dedeman! Poate gasesc una mai confortabila ca asta veche a noastra nu-i chiar ok pentru el, magnificul si minunatul... Sa intind rufele astea si gata, ma duc!". Ganduri de genul "misca-ti fundul ala o data de pe canapea si fa si tu ceva folositor!" nu-mi strabat mintea... Nuuu!!! Eu sunt zen si ma duc la Dedeman!
Ce-i porcaria asta?
Au vrut sa contrarieze, sa se discute cat mai mult despre ei? Asta-i scopul unei campanii publicitare? Ca incredere sa le cumpar produsele nu-mi inspira deloc! Daca sunt atat de lipsiti de continut si logica in imaginea pe care o transmit, cum sa am incredere in produsele lor?
Adica la ce concluzie sa ajung eu, ca potential cumparator, dupa ce citesc urmatoarele: "Tu intinzi rufele, el sta pe canapea. Schimba macar canapeaua!" ?!?
Ar fi cam asa: eu ma spetesc muncind prin casa, spal hainele pe care apoi le si intind, in timp ce sotul/prietenul/concubinul/iubitul/partenerul meu, in loc sa-mi dea o mana de ajutor sa termin cat mai repede, sta tolanit pe canapea si se relaxeaza. Si atunci eu imi zic, plina de altruism: "Mai, saracutul, dar mai bine ma duc sa-i cumpar o alta canapea de la Dedeman! Poate gasesc una mai confortabila ca asta veche a noastra nu-i chiar ok pentru el, magnificul si minunatul... Sa intind rufele astea si gata, ma duc!". Ganduri de genul "misca-ti fundul ala o data de pe canapea si fa si tu ceva folositor!" nu-mi strabat mintea... Nuuu!!! Eu sunt zen si ma duc la Dedeman!
Ce-i porcaria asta?
Au vrut sa contrarieze, sa se discute cat mai mult despre ei? Asta-i scopul unei campanii publicitare? Ca incredere sa le cumpar produsele nu-mi inspira deloc! Daca sunt atat de lipsiti de continut si logica in imaginea pe care o transmit, cum sa am incredere in produsele lor?
joi, 25 noiembrie 2010
Timpul
Ma uit la piticul meu si-mi dau seama ca nu prea mai este pitic... Dintr-un ghem mic de om a devenit un baietel vesel, plin de viata, pe alocuri serios, curios si, dupa parerea mea, frumos.
Ma bucur pentru fiecare reusita pe treapta evolutiei sale. De la plansul de bebelus, care ma anunta ca are nevoie de ceva, pana la cuvintele pe care le stalceste haios acum. Imi dau seama ca timpul se scurge, iar puiul meu creste pe zi ce trece.
Imi arunc apoi timid privirea si spre cei care imi intind o mana de ajutor ori de cate ori am nevoie: parintii mei. Timpul trece si peste ei. Riduri tot mai adanci le brazdeaza fata.
Printr-un efort al mintii, mai mult ca o urmare logica a procesului, imi intorc privirea si spre mine. Cu siguranta timpul trece si pentru mine. Ma uit in oglinda si, cu mici exceptii, ma vad asa cum m-am vazut dintotdeauna.
Urmand sirul gandurilor si elementara matematica, la 20 de ani ai lui Andrei, eu ma voi apropia de 50. Eu?!? 50 de ani?!!!
Si uite asa imi dau seama, simt ceea ce stiam deja. Este un banal ciclu al vietii. Oricat de importanti ne-am crede, bogati sau saraci, egocentristi sau altruisti, timizi sau indrazneti... Oricum am fi, venim si plecam...
Cuvantul 'efemer', atat de uzitat in literatura liceala, imi strapunge abia acum sufletul cu profunzimea sensului sau.
Ma bucur pentru fiecare reusita pe treapta evolutiei sale. De la plansul de bebelus, care ma anunta ca are nevoie de ceva, pana la cuvintele pe care le stalceste haios acum. Imi dau seama ca timpul se scurge, iar puiul meu creste pe zi ce trece.
Imi arunc apoi timid privirea si spre cei care imi intind o mana de ajutor ori de cate ori am nevoie: parintii mei. Timpul trece si peste ei. Riduri tot mai adanci le brazdeaza fata.
Printr-un efort al mintii, mai mult ca o urmare logica a procesului, imi intorc privirea si spre mine. Cu siguranta timpul trece si pentru mine. Ma uit in oglinda si, cu mici exceptii, ma vad asa cum m-am vazut dintotdeauna.
Urmand sirul gandurilor si elementara matematica, la 20 de ani ai lui Andrei, eu ma voi apropia de 50. Eu?!? 50 de ani?!!!
Si uite asa imi dau seama, simt ceea ce stiam deja. Este un banal ciclu al vietii. Oricat de importanti ne-am crede, bogati sau saraci, egocentristi sau altruisti, timizi sau indrazneti... Oricum am fi, venim si plecam...
Cuvantul 'efemer', atat de uzitat in literatura liceala, imi strapunge abia acum sufletul cu profunzimea sensului sau.
duminică, 21 noiembrie 2010
Duminica
De multe ori duminica am impresia ca sta timpul in loc... Si de cele mai multe ori gasesc acest lucru ingrozitor de plictisitor si deprimant. Apasator...
joi, 18 noiembrie 2010
miercuri, 17 noiembrie 2010
Prietenie
Prietenia la femei
Sotia se intoarce dimineata acasa pretinzand ca a fost la o prietena. Sotul se apuca sa sune 10 dintre cele mai bune prietene ale ei. Nici una nu confirma.
Prietenia la barbati
Sotul se intoarce dimineata acasa pretinzand ca a fost la un prieten. Sotia se apuca sa sune 10 dintre cei mai buni prieteni ai lui, 8 dintre ei confirma ca a fost, iar 2 pretind ca inca e acolo!
Sotia se intoarce dimineata acasa pretinzand ca a fost la o prietena. Sotul se apuca sa sune 10 dintre cele mai bune prietene ale ei. Nici una nu confirma.
Prietenia la barbati
Sotul se intoarce dimineata acasa pretinzand ca a fost la un prieten. Sotia se apuca sa sune 10 dintre cei mai buni prieteni ai lui, 8 dintre ei confirma ca a fost, iar 2 pretind ca inca e acolo!
luni, 15 noiembrie 2010
Cresa, bona sau bunici?
Din ianuarie, anul viitor, imi voi relua activitatea profesionala. Nu credeam ca voi sta atat de mult acasa cu piticul si totusi, iata-ma...
De cand a inceput sa se contureze ideea reintoarcerii la munca m-am gandit ca in lipsa mea piticul va merge la cresa. Vreau sa fie un copil sociabil si echilibrat. Vreau sa se joace, sa urle, sa tipe alaturi de alti copii si impreuna cu ei, sa caute, sa incerce lucruri, sa dea gres, sa invete. Vreau sa fie stimulat sa-si dezvolte aptitudinile pe care le are sau ajutat sa-si descopere altele noi. Cred ca intrarea in colectivitate il va ajuta foarte mult in acest sens. Cred ca personalul specializat de acolo imi va da o mana de ajutor in ceea ce mi-am propus.
Piticul a reactionat exact asa cum m-am asteptat la contactul cu noua lume. In primele zile era atat de entuziasmat incat nu avea rabdare dimineata sa-l schimb in hainutele de interior, iar dupa amiaza cand ma duceam sa-l iau, plangea si se agata de patuturi, exprimadu-si dorinta de a ramane sa doarma si el acolo, cu copiii. Dupa nenumarate gesturi de "la revedere" pe care mi le adresa, dupa insistentele mele si ale educatoarelor, reuseam sa-l urnesc spre iesire.
Asta pana cand a inceput sa realizeze faptul ca merge acolo in fiecare zi, mami nu ramane cu el, elementul noutate a disparut si el... Incet-incet a inceput sa protesteze. Plange un pic dimineata pana dispar din campul lui vizual, iar acasa este nedezlipit de mine. Este marait, pe Donald nu-l scapa din ochi, iar suzeta a redevenit marea lui prietena. Si astfel au inceput grijile mele.
Problema majora am descoperit-o saptamana trecuta, cand din cauza unei raceli a trebuit sa ramana acasa. Mi-am dat seama ca dincolo de chestiuni legate de acomodare, de schimbari la nivel psihologic, baza tuturor acestor neplaceri consta in somnul nesatisfacator al piticului. Se trezeste mult mai devreme decat era obisnuit (se culca el mai devreme, dar cam degeaba), iar la cresa doarme in aceeasi incapere cu alti 10-15 copii. S-a trezit unul si a inceput sa planga, s-a terminat tot!
Si uite asa, de cand a inceput piticul cresa, tot citesc fel de fel de carti de psihologia copilului si fel de fel de articole privind optiunile parintilor... Tot caut raspunsuri si nu gasesc... Incep sa pun la indoiala eficacitatea cresei... Ma intreb daca e cazul sa ma indrept spre celelalte doua solutii... Fiecare cu avantajele si dezavantajele ei. Analizez, cercetez, sap mai adanc si tot nu reusesc sa ajung la o concluzie . Sunt confuza, incapabila de orice altceva... Nu ma pot aduna...
Am mai trecut prin perioade de genul asta. Numai ca de data asta lucurile nu depind in totalitate de mine. Este vorba de un pitic mic si frumos si de schimbarile prin care trebuie sa treaca. Si as vrea sa-i fie cat mai bine si cat mai usor... Numai ca deocamdata nu stiu cum...
De cand a inceput sa se contureze ideea reintoarcerii la munca m-am gandit ca in lipsa mea piticul va merge la cresa. Vreau sa fie un copil sociabil si echilibrat. Vreau sa se joace, sa urle, sa tipe alaturi de alti copii si impreuna cu ei, sa caute, sa incerce lucruri, sa dea gres, sa invete. Vreau sa fie stimulat sa-si dezvolte aptitudinile pe care le are sau ajutat sa-si descopere altele noi. Cred ca intrarea in colectivitate il va ajuta foarte mult in acest sens. Cred ca personalul specializat de acolo imi va da o mana de ajutor in ceea ce mi-am propus.
Piticul a reactionat exact asa cum m-am asteptat la contactul cu noua lume. In primele zile era atat de entuziasmat incat nu avea rabdare dimineata sa-l schimb in hainutele de interior, iar dupa amiaza cand ma duceam sa-l iau, plangea si se agata de patuturi, exprimadu-si dorinta de a ramane sa doarma si el acolo, cu copiii. Dupa nenumarate gesturi de "la revedere" pe care mi le adresa, dupa insistentele mele si ale educatoarelor, reuseam sa-l urnesc spre iesire.
Asta pana cand a inceput sa realizeze faptul ca merge acolo in fiecare zi, mami nu ramane cu el, elementul noutate a disparut si el... Incet-incet a inceput sa protesteze. Plange un pic dimineata pana dispar din campul lui vizual, iar acasa este nedezlipit de mine. Este marait, pe Donald nu-l scapa din ochi, iar suzeta a redevenit marea lui prietena. Si astfel au inceput grijile mele.
Problema majora am descoperit-o saptamana trecuta, cand din cauza unei raceli a trebuit sa ramana acasa. Mi-am dat seama ca dincolo de chestiuni legate de acomodare, de schimbari la nivel psihologic, baza tuturor acestor neplaceri consta in somnul nesatisfacator al piticului. Se trezeste mult mai devreme decat era obisnuit (se culca el mai devreme, dar cam degeaba), iar la cresa doarme in aceeasi incapere cu alti 10-15 copii. S-a trezit unul si a inceput sa planga, s-a terminat tot!
Si uite asa, de cand a inceput piticul cresa, tot citesc fel de fel de carti de psihologia copilului si fel de fel de articole privind optiunile parintilor... Tot caut raspunsuri si nu gasesc... Incep sa pun la indoiala eficacitatea cresei... Ma intreb daca e cazul sa ma indrept spre celelalte doua solutii... Fiecare cu avantajele si dezavantajele ei. Analizez, cercetez, sap mai adanc si tot nu reusesc sa ajung la o concluzie . Sunt confuza, incapabila de orice altceva... Nu ma pot aduna...
Am mai trecut prin perioade de genul asta. Numai ca de data asta lucurile nu depind in totalitate de mine. Este vorba de un pitic mic si frumos si de schimbarile prin care trebuie sa treaca. Si as vrea sa-i fie cat mai bine si cat mai usor... Numai ca deocamdata nu stiu cum...
joi, 11 noiembrie 2010
Ca'te
Mi-am dorit si-mi doresc ca printre placerile copilului meu sa se numere si cartile. Pentru a-i cultiva aceasta indeletnicire, in fiecare seara incerc sa-i citesc cate-o poveste. Spun 'incerc' pentru ca nu are rabdare sa stea prea mult timp si sa asculte. Dupa cateva zeci de secunde incepe sa arate cu degetul pe poze, iar eu trebuie sa-i spun ce anume este reprezentat acolo. Activitatea pare interminabila... Cand ma plictisesc ii spun ca toata lumea merge la culcare: cartea, jucariile, copiii...
Dimineata primul cuvant rostit de pitic este "carte" (mai exact "ca'te"), indicand si locul unde aceasta este asezata in fiecare seara. Prima data am crezut ca nu aud bine. Am incercat sa-l ignor. Plans si jale! Ii dau cartea si sper sa se uite cuminte la poze in timp ce eu sa ma intorc in pat, la somn. Plans si jale! Ma uit tampita la el si il intreb cu teama in suflet: "Vrei sa-ti citesc?". Fata copilului se lumineaza intr-un "da" larg, insotit de un zambet la fel de larg. Si uite asa, chiauna de somn, cu gandurile inca la visele neincheiate, de cateva zile ma trezesc citind povesti... Culmea este ca de data asta da dovada de foarte multa rabdare. Sta cuminte si asculta atent. Mult si bine...
Nu as avea nimic impotriva daca scena nu s-ar petrece in intervalul 6.30-7.00 dimineata...
Asadar, aveti grija ce va doriti! S-ar putea sa se intample...
Dimineata primul cuvant rostit de pitic este "carte" (mai exact "ca'te"), indicand si locul unde aceasta este asezata in fiecare seara. Prima data am crezut ca nu aud bine. Am incercat sa-l ignor. Plans si jale! Ii dau cartea si sper sa se uite cuminte la poze in timp ce eu sa ma intorc in pat, la somn. Plans si jale! Ma uit tampita la el si il intreb cu teama in suflet: "Vrei sa-ti citesc?". Fata copilului se lumineaza intr-un "da" larg, insotit de un zambet la fel de larg. Si uite asa, chiauna de somn, cu gandurile inca la visele neincheiate, de cateva zile ma trezesc citind povesti... Culmea este ca de data asta da dovada de foarte multa rabdare. Sta cuminte si asculta atent. Mult si bine...
Nu as avea nimic impotriva daca scena nu s-ar petrece in intervalul 6.30-7.00 dimineata...
Asadar, aveti grija ce va doriti! S-ar putea sa se intample...
luni, 8 noiembrie 2010
Cu metroul
Sa calatoresti cu metroul bucurestean insotit de un copil mic poate fi o adevarata aventura.. Pentru tine si coloana ta, a carei rezistenta va fi pusa la grea incercare sub povara copilului si a caruciorului. Scarile rulante sunt extrem de rare. Probabil ca sa le constientizezi utilitatea si sa le simti cu adevarat lipsa.
duminică, 31 octombrie 2010
Sens unic
In urma cu cateva saptamani m-am laudat ca eu nu am busit vreodata masina. Fapt neadevarat, de altfel, dupa o mai buna gandire. Am avut si eu parte de mici incidente. Ei bine, sortii au decis sa ma mai contrazica o data. Tinundu-ma de volan, cu capul in nori, graba in suflet si piciorul pe acceleratie, sambata am simtit cum e sa provoci un accident. La capatul celalalt... o prietena insotita de sora-sa.
'Ce faci, doamna? Un' te uiti?'
'Nu la tine, evident! Asta e sens unic aici?'
'Da!'
'Ei, drace!'
In spatele nostru claxoane. Un alt grabit vroia sa treca. Viram la stanga amandoua, pe un alt sens unic si coboram spre a analiza isprava. Analiza pagubelor a durat cca 10 secunde. Atentia s-a indreptat spre un subiect mult mai interesant.
'Ei, dar te-ai tuns!'
'Daa... dar nu-mi place.'
'Ei, da... Iti sta foarte bine!'
'Esti draguta, dar nu-mi place...'
'Si... ce mai faci?'
[...]
In cele din urma intreb:
'Deci cum facem? La mine e primul accident si nu prea stiu cum se procedeaza.'
'Stai linistita, suntem pe graba acum. Vedem noi.'
'Ok. Te sun diseara si vorbim.'
'Ok. Te pup!'
'Va pup si eu!'
Si asa am rezolvat o problema bazata in principiu pe injuraturi si chestii de genul asta... Poate noi chiar ne-am indreptat spre cealalta extrema. Si totusi... se poate!
Inca o data... regret fapta!
'Ce faci, doamna? Un' te uiti?'
'Nu la tine, evident! Asta e sens unic aici?'
'Da!'
'Ei, drace!'
In spatele nostru claxoane. Un alt grabit vroia sa treca. Viram la stanga amandoua, pe un alt sens unic si coboram spre a analiza isprava. Analiza pagubelor a durat cca 10 secunde. Atentia s-a indreptat spre un subiect mult mai interesant.
'Ei, dar te-ai tuns!'
'Daa... dar nu-mi place.'
'Ei, da... Iti sta foarte bine!'
'Esti draguta, dar nu-mi place...'
'Si... ce mai faci?'
[...]
In cele din urma intreb:
'Deci cum facem? La mine e primul accident si nu prea stiu cum se procedeaza.'
'Stai linistita, suntem pe graba acum. Vedem noi.'
'Ok. Te sun diseara si vorbim.'
'Ok. Te pup!'
'Va pup si eu!'
Si asa am rezolvat o problema bazata in principiu pe injuraturi si chestii de genul asta... Poate noi chiar ne-am indreptat spre cealalta extrema. Si totusi... se poate!
Inca o data... regret fapta!
joi, 21 octombrie 2010
duminică, 17 octombrie 2010
marți, 12 octombrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)