Trec printr-o perioada mai dificila. Mai exact, sunt praf cu nervii. Cauza? Stelutele...
Ca sa pot functiona in conditii de normalitate trebuie sa-mi asigur minim doua nevoi (de baza): mancare si somn. Daca la primul capitol ma mai descurc (dezorganizat, dar ce mai conteaza...), la al doilea... esec total! (Intre noi fie vorba, in general evit termenul esec. Il inlocuiesc in mod automat cu succes partial. E mai reconfortant. Mai greu insa in cazul de fata...)
Piticul meu trece prin grele incercari. Si o data cu el si eu. Si asta nu datorita legaturii inexplicabile mama-copil sau datorita sentimentelor profunde care ne leaga. Nu, nu! Din cauza faptului ca efectiv urla toata noaptea si nu ma lasa sa dorm!
In prima noapte am fost intelegatoare. Am zis ca se mai intampla. A doua noapte m-a aruncat pe ganduri. Intr-a treia insa (azi noapte) am simtit nevoia acuta de a sparge tot ce e prin casa si nu numai!
La 4.30 (noaptea sau dimineata, depinde cum privesti problema) am renuntat la ideea de a mai dormi. Factorul perturbator devenise mult prea agasant in perseverenta sa. Am stat, m-am gandit, m-am calmat (asa cum fac majoritatea femeilor... printr-un plans bun) si m-am luminat!
Piticul doreste sa plece in tabara, la bunici. Iarasi! D-asta plange si insista atat! Ii este dor de ei. Am sa fac tot posibilul sa-i indeplinesc dorinta cat mai repede!
P.S.1: In cazul in care va intrebati, extazul il traiesc in timpul zilei, cand il vad fericit, cand ii simt mana fina cum imi mangaie obrazul sau cum se joaca in parul meu, cand il aud razand in hohote.
P.S.2: Am niste bagaje de facut...
:)))))
RăspundețiȘtergeretare "post"